Real or Imagined?

24 martie

A deschis un ochi alene in semi-intuneric imbratisand perna moale si simtind lumina mica intrand pe dunga subtire de geam care nu fusese acoperit, gadilandu-i privirea. Simtea un mare gol in stomac si o mare tristete, numele lui pe buzele ei, cum l-a soptit in somn.. cum l-a strigat sa o ia in brate.. si cum a strans asternutul rece si alb in locul mainii lui calde.

A deschis un ochi alene in semi-intuneric imbratisand perna moale si simtind lumina mica intrand pe dunga subtire de geam care nu fusese acoperit, gadilandu-i privirea. A vazut placa calda de lemn maroniu inchis cu care era bordat peretele.. si vacutele lipite de ea pentru a-i insenina ziua. Niciodata nu s-a uitat la ele cu atentie, le lipise, pentru momentul “cand va”. Prima din ele statea culcata pe spate cu o copita sub cap si rodea un trifoi cu trei foi, iar ochii din plastic mobili ii erau cazuti in jos ca si cand ar fi privit-o. Si-a trecut un deget pe muchia ingusta de lemn curatand-o de praf, simtindu-se atat de bine intr-o camera care nu era a ei.

A deschis un ochi alene in semi-intuneric imbratisand perna moale si simtind lumina mica intrand pe dunga subtire de geam care nu fusese acoperit, gadilandu-i privirea. Si-a ridicat incet capul privind mormanul alb din patul vecin care scancea usor in somn, si s-a intins inapoi zambind in cuibul ei cald..

A deschis un ochi alene imbratisand perna moale si simtind lumina intrand pe dunga subtire de geam care nu fusese acoperit de perdea, gadilandu-i privirea. Fulgi mari de nea cadeau jucandu-se in aer iar in spatele perdelii furandu-I privirea, distilati in jumatatea a doua unde geamul se afirma liber de orice constrangere a unei bucati albe prinse de o rama, si care de altfel o si trezise. A strans plapuma alba pana in marginea barbiei acoperind-o doar cu degetele pe marginea ei de sus tinand-o. ce dimineata, si-a soptit incet.. de martie, de luni tarzie de fulgi de nea cu lapte si cozonac de oua fierte si rosii si maieu cazut de pe un umar de pleoape inchise si soapte neauzite si vise traite in lumea fulgilor de nea dintr-o luni de martie.

deci.

ori sunt eu “cucu in the head” or chiar e prea mult si cateodata imi vine sa deschid fereastrea, cu perdeaua asta “romantica” cu tot si sa urlu in lumea larga tot ce ma doare. dar apoi ma gandesc cat de ciudat ar fi, as inchide-o cu grija m-as aseza pe pat si m-as simti goala de tot, fara nimic altceva, si cel mai important fara o solutie. si totusi care e solutia? sa analizez tot ce mi se intampla, sa incerc sa prind din zbor simtirile pe care le am, sa le iau de aripioare , depunandu-le in borcanase etichetate si apoi sa stau cu orele cu mainile la obraji incercand sa le patrund intelesul. dar vai, asta ar lua o viata de om.

deci nu e bine. insa in mod cert punctul de climax se apropie din ce in ce mai tare , il simt, il adulmec, ii simt rasuflarea jilava peste ceafa mea, cand voi cadea in genunchi iar “nu mai pot” o sa insemne exact sensul care i-a fost acordat in dictionar, si nu doar o insiruire de 3 cuvinte spuse din cand in cand. si atunci ce am sa fac? am sa innebunesc relativ, caci am facut mici excursii in propiul meu haos, fara sa vreau, in anumite perioade din timpul meu, si pot spune ca nu recomand nici macar mie altele.

si daca raspunsurile mele se afla acolo, si trebuie doar sa ma arunc in gaura neagra plina de voci si fum si ganduri.. si totusi intrebarea cea mai importanta este, daca nu gasesc nimic, cum am sa ma mai intorc inapoi. oh well.. imi doresc din ce in ce mai mult pe zi ce trece acel aparat de inregistrat ganduri si simtitiri, pentru ca nu ma pot prea descurca fara el.. imi trebuie un contor.. iar un carnet langa mine si un pix nu seamana nici pe departe a scribul care ar trebui sa scrie secunde intoarse pentru a prinde tot.. iar daca printr-o minune s-ar intampla.. probabil ca as muri inainte sa apuc sa citesc tot, si sa gasesc.. solutia

o alta zi fara rezolvare

este uimitor cat de mult depinde de un detaliu care la prima vedere pare nesemnificativ. nu incetez a fi uimita de combinatiile posibile din toata lumea si din fiecare zi, pe care evident nu am cum sa le stapanesc, ci pot doar sa le admir. in grupuri de cate 2, 3 sau de ce nu o gramada. cu cat ai mai multe cu atat e mai colorata clipa, esenta mai parfumata, momentul mai unic. spre exemplu: lumina din tavan intr-o zi de miercuri, usoara innorare de afara intr-o camera pusa pe nord cu prea putina lumina desi e dimineata.. acordurile unei melodii alese aleatoriu, plansele aruncate pe birou.. sau o combinatie de ganduri: vocile de pe culoare ademenindu-te sa le urmezi si sa te alaturi, sendvisul din vis pe care ai putea sa il faci, ochii somnorosi si iarasi..melodia. cred ca aproape tot se regaseste in muzica, rezoneaza in acel acord, in functie de cum ne simtim si se intoarce in inima noastra umplandu-ne de sentiment. si cum se face ca ai chef de scris si filozofat exact cand chiar nu ai timp, cand esti la limita, cand deja stii ca va trebui sa renunti la ceva pentru ca ai fost prea lenes, intr-o dimineata de miercuri.

ma cheama miercuri. pe tine?

I am accepting my fate that i will never be like the others. What the others don’t know is that I don’t want to be like them. Not that much that i will change myself radically. I started writing again because I feel like I have something to share with the world.. It might not be new interesting or educative, but it is me NOW. in this very second it this very moment mingling forever with the next one combining into one whole thing.. my life.. i am my own experiment every day. I will either die or win..

All or nothing

And in the end nevertheless the word is the biggest power that you could have anyway, and you don’t even own that one..